Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!@Psalmi 84:12
portrait
John H. Sammis (1846–1919)

John Sam­mis, 1887 (Trust and Obey); A. S. Lu­ca­ciu.

Da­ni­el B. Tow­ner (🔊 pdf nwc).

portrait
Daniel B. Towner
1850–1919

Când umblăm cu Domnul
Şiascultăm cuvântul,
Cât de glorioasă nie calea;
Cât timp l’om asculta
Cu noi va rămânea,
Şi cu toţi cei ce fac voia Sa.

Refren

Să ne ’ncredem,
S’ascultăm de Domnul,
Şi’om fi veseli în Isus,
Răspândind cuvântul.

Când nori se ridică,
Calea ne ’ntunecă,
El, cu a Sa faţă senină,
Frica şi durerea
Şi nemângâerea
Le ia şi calea ne lumină.

Refren

Sarcina ceo purtăm,
Durerea ceo răbdăm—
La toate pe Isus îl avem
Ca al nost ajutor
Şi bun mângăetor—
Atât timp cât în El ne ’ncredem.

Refren

A plăti Domnului
Pentru iubirea Lui,
Noi nici când pe deplin nu putem,
Până peal Său altar
Nu ne dăm Lui ca dar
Şi ’ntru toate ’n
El să ne ’ncredem.

Refren

Atunci cu iubire,
Laale Lui picioare,
Noi privind în faţa Lui vom sta,
Şi vom putea face
Tot ce ne va zice,
Dacă ’n toate îl vom asculta.

Refren